Primele globuri și ornamente specifice sărbătorilor de iarnă au fost prinse în bradul din fața Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, craiovenii fiind așteptați, până pe data de 23 decembrie, să participe la îmbodobirea lui.
Reprezentanții Primăriei Craiova și-au propus ca, anul acesta, locuitorii municipiului să participe la îmbodobirea unui brad de mari dimensiuni, amplasat pe esplanada Teatrului Național din Craiova. Astfel, începând cu data de 7 decembrie, micuții însoțiți de părinți sunt așteptați, să aducă ornamente specifice sărbătorilor de iarnă, acțiunea urmând a se încheia pe 23 decembrie.
Pentru ca finalul să fie unul reușit, autoritățile propunându-și ca „municipiul Craiova să aibă cel mai frumos brad din țară”, decorațiunile ar trebui să fie cât mai originale, lucrate manual și cât mai variate.
„De la globuri învelite în pânză de sac și pictate, ornamente diverse din lemn, funde mari, steluțe, conuri de brad pictate de cei mici, mere roșii, până la cănuțe din carton și pictate cu motive oltenești, îngerași sau păpușele – toate își vor găsi locul în brăduțul nostru, al tuturor”, este mesajul autorităților municipale craiovene.