Primăria Craiova alocă din bugetul local suma de 2,8 milioane de lei pentru organizarea Festivalului Internațional „Shakespeare”, banii fiind oferiți cu o mare generozitate de către municipalitate, în situația în care o serie de investiții prioritare se fac etapizat sau nu se mai fac din cauza lipsei banilor. 

Organizatorul principal al evenimentul cultural este Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova, instituție care solicită sprijin financiar autoritătii locale și care în adresa trimisă Primăriei Craiova asigură că prin intermediul acestui festival va pune în valoare„ nu doar calitățile artistice ale unor companii de teatru, regizori, artiști renumiți, critici de teatru sau studenți invitați în Cetatea Băniei, ci, mai ales, oferta de turism cultural a Craiovei și a întregii regiuni Oltenia”.

Pentru că se vor asigura toate cele anterior menționate, Primăria Municipiului Craiova va aloca suma de 2.800.000 lei de la bugetul local, pentru evenimentele organizate în perioada 23 aprilie – 04 mai 2020, când are loc cea de-a XII-a ediție a festivalului.

„Cheltuieli sunt pentru: servicii referitoare la activităţi cu spectacolele şi evenimentele culturale incluse în programul Festivalului, servicii de organizare și servicii de promovare pe durata pregătirii, organizării şi desfăşurării”, se mai arată în raportul întocmit pentru Primăria Craiova.

Cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional Shakespeare Craiova 2020 presupune, potrivit organizatorilor,  prezența la Craiova a celor mai importante producții ale momentului, viziuni teatrale din toate colțurile lumii și,
pentru prima oară în istoria festivalului, anul acesta va crește numărul spectacolelor itinerante prezentate în aer liber și va exista un program special pentru elevi, prezentat direct în școli.

 

 

Articolul precedentCupa Regională Hard Enduro, din nou, la Craiova. Sunt așteptați motocicliști din toată țara
Articolul următorItalianul depistat cu coronavirus a făcut mai multe vizite în Craiova