Nu sunt probleme cu apa de la Water Park, din punct de vedere calitativ, acesta fiind verdictul dat de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Dolj, după efectuarea testelor cerute de Primăria Craiova în urmă cu aproximativ două săptămâni.

A fost necesară această verificare, după ce părinții unor copii care făceau cursuri de înot în incinta Water Park au reclamat faptul că cei mici s-au confruntat cu mai multe probleme la nivelul pielii.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, reprezentanţii administrației municipale  au trimis la DSP Dolj cinci probe de apă, rezultând, în urma analizării lor că apa din bazine este în parametrii calitativi.

Aceste probe nu sunt însă suficiente și, potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Dolj, dr. Ștefan Popescu, va avea loc și propria verificare a inspectorilor DSP Dolj, după 1 iulie, când se vor face controale la toate ștrandurile și piscinele din județ. Aceste verificări au fost anunțate, inițial, că se vor derula începând cu 17 iunie, dar Ministerul Sănătății a revenit în data de 14 iunie cu o adresă, informând că acțiunea va demara de la 1 iulie, a mai spus Popescu.

„Vom face și un control al nostru, la Water Park. Vor merge colegii după 1 iulie acolo. Pe 14 iunie am primit fax de la Minister că acțiunile pentru ștranduri și piscine, de verificare, încep pe 1 iulie. Din analiza acelor probe de apă trimise de ei a rezultat că nu sunt probleme cu apa”, a menționat Popescu.

Pe lista locațiilor din județul Dolj, ce vor fi verificate, se găsesc 21 de piscine și ștranduri. Dacă până la demararea acțiunii tematice vor apărea însă reclamații, inspectorii DSP Dolj merg în control la unitatea respectivă.

Articolul precedentPepenii de Dăbuleni, scoși la vânzare. Cât costă kilogramul
Articolul următorTrei autogunoiere noi, în parcul auto al Salubrității Craiova