Cele trei persoane din comuna doljeană Sadova care au venit în ţară din Italia, dar au declarat că provin din zone care nu au fost afectate de coronavirus, sunt cercetate de poliţişti.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat că cei trei pot fi amendaţi sau chiar cercetaţi penal.

„Având în vedere informatiile aparute in spatiul public, referitoare la faptul ca trei persoane, din Sadova, care ar fi sosit din Italia in ultima perioada, ar fi declarat autoritatilor ca s-au aflat în alte regiuni decât cele din care ar fi venit în realitate, vă comunicăm următoarele: La nivelul IPJ Dolj au fost dispuse verificări cu privire la aspectele pe care cele trei persoane le-ar fi prezentat autorităţilor. În cazul în care se va constata că sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei fapte de natură infracţională sau contravenţionala, poliţiştii vor dispune măsurile legale”, a declarat reprezentantul IPJ Dolj.

Cele trei persoane din județul Dolj, care s-au întors din Italia, au fost băgate forțat în carantină, noaptea trecută, fiind duse într-un centru special amenajat în Craiova. Potrivit reprezentanților DSP Dolj, au ajuns în țară pe cale terestră. În drumul lor spre România, au trecut prin Lodi, zonă de risc în Italia, dar nu au declarat acest lucru când au ajuns în țară. Conform procedurii, cei trei vor fi monitorizați și verificați zilnic de către specialiști. 

Articolul precedentCraiova: Clinica de Pediatrie de la Spitalul Filantropia, grădinițe și un liceu, fără autorizație de securitate la incendiu
Articolul următorUn doljean va sta peste doi ani după gratii pentru furt de energie electrica