Nu mai puțin de 260 de copii din localitățile doljene Predeşti, Sopot, Băilești participă, începând cu această toamnă, la activităţile educaţionale din cadrul proiectului ,,Alege Şcoala – educaţie de calitate, viitor în comunitate”, desfăşurat de World Vision România. Alături de doljeni, sunt beneficiari ai programului și copii din Vaslui.

Potrivit reprezentanților World Vision, proiectul vizează servicii integrate și centrate pe nevoile educaționale ale copiilor din grupurile vulnerabile identificate la nivelul celor patru școli partenere, din județele Dolj și Vaslui, în vederea facilitării accesului la educație și reducerii părăsirii timpurii a școlii.

Printre activităţile proiectului, se numără implementarea unui model de grădiniţă prietenoasă, derularea de programe ,,şcoală dupa şcoală” pentru copiii din ciclul primar şi gimnazial, precum şi alte activităţi care, cu siguranţă vor fi pe placul celor mici şi le vor oferi experienţe de învăţare şi dezvoltare: şcoli de vară, grădiniţe estivale, şcoli duminicale, cluburi tematice, excursii şi tabere educaţionale.

„O parte esenţială a activităţilor proiectul o reprezinta sesiunile de consiliere individuală şi de grup, în cadrul cărora, prin metode şi exerciţii adecvate vârstei, copiii învaţă cum să-şi gestioneze emoţiile, să-şi crească stima de sine, să comunice cu mai multă uşurinţă, să-şi cunoască punctele tari şi slabe, să fie responsabili şi să ia decizii asumate. Atunci când va fi nevoie, copiilor li se vor alătura şi părinţii, care vor fi  ajutati  să depășească anumite situații dificile întâmpinate în creșterea și educarea copiilor”, au transmis reprezentanții World Vision.

Totodată, în cadrul proiectului, peste 190 de părinţi vor lua parte la Şcoala Părinţilor – un program de educare parentală ce include patru componente esenţiale pentru dezvoltarea armonioasă a copilului: sănătatea, educaţia, protecţia şi participarea copilului.

Proiectul ,,Alege Școala ‐ educație de calitate, viitor în comunitate!” este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

 

 

 

Articolul precedentLicitaţia pentru achiziţia noilor tramvaie pentru Craiova, în SEAP
Articolul următorRechizite școlare gratuite pentru aproape 10.000 de elevi din județul Dolj. Care sunt condițiile pe care trebuie să le respecte beneficiarii