Un adolescent în vârstă de 16 ani, din Corabia, a fost prins în timp ce voia să fure telefonul mobil din geanta unei femei care se afla pe strada Unirii din Craiova.

Potrivit reprezentanților Poliției Locale Craiova, fapta a avut lic în fața Cinematografului Modern, reușindu-se mobilizarea tânărului și recuperarea bunului. „În timp ce executau misiuni de patrulare pentru menținerea ordinii și siguranței publice pe raza de competență, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică ”Unirii”, au surprins în flagrant, în zona cinematografului ”Modern”, un tânăr ce a sustras din poșeta unei doamne un telefon mobil. Aceștia au intervenit, l-au imobilizat pe făptuitor, fiind recuperat telefonul mobil și înmânat părții vătămate”, se arată într-un comunicat al Poliției Locale Craiova.

După întocmirea de către polițiștii locali a actelor premergătoare impuse de legea penală, făptuitorul în vârstă de 16 ani, domiciliat în orașul Corabia, județul Olt, a fost condus și predat pe bază de proces-verbal Poliției Municipiului Craiova – Secția 1, în vederea continuării cercetărilor.

Articolul precedentVIDEO/FOTO. Profesorii Colegiului „Odobleja”, protest la intrarea colegilor de la „Voltaire” în noul sediu. A fost nevoie de intervenția poliției locale
Articolul următorAntonie Solomon, fost primar condamnat pentru corupţie, şi-a anunţat candidatura pentru Primăria Craiovei