Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Craiova, a fost arestat preventiv, joi, după ce a încălcat măsura arestului la domiciliu, acesta fiind bănuit de comiterea mai multor furturi.

Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, cercetările în acest caz vor continua, existând suspiciuni că tânărul a fost implicat în mai multe cazuri de furt comise în ultima vreme.

„Măsura arestului preventiv a fost dispusă de instanţa de judecată, ca urmare a materialului probator administrat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, care au stabilit faptul că cel în cauză ar fi încălcat obligaţiile pe care le avea, faţă de acesta fiind dispusă anterior măsura arestului la domiciliu, fiind bănuit de comiterea mai multor infracţiuni de furt”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.

Articolul precedentA intrat în casa unui bărbat din Craiova, l-a lovit și i-a furat laptopul, televizorul și portofelul. Tânărul a fost reținut
Articolul următorDoi cetățeni turci ascunși deasupra cabinei unui camion, depistați la Frontiera Calafat. Aceștia voiau să ajungă în Germania