Reprezentanții Consiliului Județean Dolj au semnat contractele de executare a lucrărilor de modernizare a celor două tronsoane ale drumului județean 552 Craiova – Cetate, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană în valoare totală de 49,6 milioane de euro. 

Acest drum județean are o lungime de peste 67 de kilometri, fiind unul intens circulat. Asigură legătura directă între opt localități.

„Am spus-o cu toată convingerea și o repetăm: acest drum se va face! Consiliul Județean Dolj a demonstrat de fiecare dată, de-a lungul timpului, că este instituția care își onorează toate angajamentele asumate și nu ne-am abătut niciodată de la această linie. Cu atât mai puțin în cazul de față, în care vorbim despre una dintre arterele rutiere esențiale pe care le deținem: al treilea drum județean ca lungime, cu peste 67 de kilometri, și unul intens circulat, mai ales că la capetele sale se află municipiul Craiova și fluviul Dunărea. Sunt, în total, opt localități pe care DJ 552 le conectează în mod direct, cărora li se adaugă alte cel puțin cinci comune care beneficiază în mod indirect de acces la el, astfel că venim în sprijinul unui areal cu aproape 340.000 de locuitori și, într-un sens mai larg, susținem întreaga economie doljeană”, a anunțat președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

Articolul precedentImpact între o motocicletă și o mașină. Doi tineri au ajuns la spital
Articolul următorBătrână din Dolj, jefuită de o adolescentă în vârstă de 15 ani. Fata i-a luat din casă suma de 100.000 de lei