Corpul de Control din cadrul Ministerului Sănătății se află, miercuri, la Spitalul Județean de Urgență Craiova, ca urmare a neregulilor semnalate în ultima perioadă în privința acestei instituții.
Se verifică, potrivit unor surse din cadrul unității spitalicești, atât condițiile Secției ATI cât și mai multe aspecte ce țin de condițiile igienico-sanitare din spital.
Revenim cu detalii privind acțiunile derulate astăzi, reprezentanții SJCU Craiova menționând că vor transmite un punct de vedere, miercuri, în jurul orei 17.00.