Elevii Colegiului Național „Frații Buzești” din Craiova vor discuta, vineri, „despre bani și bănci”, cu reprezentanți ai BNR, întâlnirea cu specialiștii urmând a avea loc la sediul instituției de învățământ.

Cu această ocazie, spun organizatorii, Agnes Nagy, consultant strategie și fost membru al Consiliului de administrație al BNR le va vorbi elevilor despre „Dezechilibrele macroeconomice și limitele activității băncii centrale”, iar Mircea Mureșan, director adjunct în cadrul Direcției muzeu și educație financiară, va aborda subiecte ce privesc istoria Băncii Naționale a României.

Activitățile, la care vor participa aproximativ 60 de elevi, se vor desfăşura la sediul Colegiului Național „Frații Buzești”, vineri, începând cu ora 10.30.

Articolul precedentOrban anunță o creștere a salariului minim cu 7,2%
Articolul următorCorpul de Control din cadrul Ministerului Sănătății la Spitalul Județean Craiova