Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din comuna doljeană Perișor, a fost reținut, luni, fiind acuzat că și-a abuzat sexual nepoata în vârstă de 5 ani.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a spus că mama fetiței a fost cea care a anunțat poliția despre cele petrecute în locuința sa.
Aflându-se în vizită la sora sa vitregă, tânărul a băut și a mâncat cu tatăl copilei, după care au intrat într-o cameră pentru a privi la televizor, stând amândoi în același pat cu fetița în vârstă de 5 ani. Micuța i-a povestit mamei că unchiul său a ar fi mângâiat-o pe picior şi ar fi încercat să-i bage mâna în pantaloni.
„În noaptea de 11/12 august, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Giubega au fost sesizaţi de o femeie de 34 de ani, din Întorsura, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 5 ani, a fost agresată sexual de fratele său vitreg de 28 de ani, din comuna Perişor. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în seara de 11 august, cel în cauză a venit la locuinţa surorii sale din Întorsura. După ce a mâncat şi a băut cu tatăl victimei, a intrat împreună cu acesta într-o cameră a locuinţei pentru a privi la televizor, cei doi aşezându-se în acelaşi pat cu minora. În timp ce priveau la televizor, cel în cauză ar fi mângâiat-o pe picior pe minoră şi ar fi încercat să-i bage mâna în pantaloni”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.
Tânărul în vârstă de 28 de ani a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat unităţii de parchet cu propunere de arestare preventivă.