14 persoane, printre care nouă copii, sunt rănite, în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme şi un TIR, petrecut pe drumul naţional DN 65, în localitatea Işalniţa din judeţul Dolj.

Purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Florin Cocoşilă, a declarat că una dintre victime este încarcerată, restul persoanelor fiind evaluate din punct de vedere medical, la faţa locului.

„În accident sunt implicate un camion și doua autoturisme, unde au rezultat cinci victime adulte dintre care una incarcerata, conștiente toate cu mici escoriaţii, li se acorda primul ajutor medical și dacă este nevoie vor fi transportate la spital. De asemenea, în cele două autoturisme erau și nouă copiii care, dacă este cazul, vor fi transportați la spital pentru mai multe investigații”, a declarat reprezentantul ISU.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat că traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, în această zonă.

„In accident sunt implicate 2 autoturisme și un tir, care s-a răsturnat în afara părții carosabile. Mai multe persoane rănite, care ar părea să aibă leziuni minore. Momentan se circula cu dificultate, iar polițiștii dirijează circulația în zonă”, a declarat reprezentantul IPJ Dolj.

Articolul precedentCopilă de 5 ani agresată sexual de unchiul său. Bărbatul a fost reținut
Articolul următorAlegeri cu ușile închise la PSD Dolj. Dăncilă a dat presa afară din sală