18 blocuri din cartierul craiovean Lăpuş vor benefica de lucrări de reabilitare termică, cu fonduri europene, contractul de finanțare, în valoare de 520.000 de euro, fiind semnat miercuri, de către reprezentanții Primăriei Craiova.

Primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, a precizat faptul că lucrările nu prevăd doar termoizolarea imobilelor, ci și înlocuirea tâmplăriei existente, închiderea balcoanelor, înlocuirea lifturilor, termoizolarea teraselor, planșeu peste demisol, înlocuirea totală a instalației de încălzire centrală și a distribuției pentru apă caldă menajeră, cu montare de robineți de presiune diferențială și robineți de echilibrare termohidraulică.

„Aceste blocuri sunt toate pe zona Lăpuș. Practic a fost o inițiativă a noastră de a lucra să intervenim asupra arterei principale din oraș – Calea București și Calea Severinului. Activitatea este foarte complicată și laborioasă pentru că blocurile trebuie să aibă rezolvate problema șarpantelor, a balcoanelor de la parter, în sensul că ori le au cu acte, ori dacă nu, le dau jos. Aici a fost o mare problemă cu blocurile și pe axa trecută și s-a renunțat atunci la foarte multe contracte pe care noi le aveam deja semnate cu asociațiile de proprietari. Când a trebuit să intre în legalitate, au renunțat foarte mulți.  Sunt mult mai multe facilități decât data trecută. Cea mai importantă dintre ele este această separare a utilităților pe casa scării, în sensul că fiecare este răspunzător de ceea ce consumă, iar distrubuitorul poate să îi separe și să delimiteze pe cel rău platnic de cel bun platnic. Adică nu ar mai exista acea problemă că, dacă o scară nu plătește în totalitate factura, nu poți decât să oprești toată scara. Aceste blocuri vor fi contorizate individual, ceea ce este extraordinar de bine”, a explicat Genoiu.

Inițiativa municipalității va continua și în cazul altor blocuri din Craiova, important fiind ca președinții asociațiilor de proprietari din municipiu să fie deschiși în acest sens și să apeleze la informațiilor puse la dispoziție de către reprezentanții municipalității. Dacă va mai exista posibilitatea unei finanțări, Primăria Craiova va mai depune astfel de proiecte.

 

Articolul precedentVIDEO/Foto. Incendiu izbucnit la o fermă de animale din comuna doljeană Coșoveni. Vântul îngreunează intervenția pompierilor
Articolul următorAncheta Ministerului a arătat că în cazul lui Balaci s-a respectat procedura