Reprezentanții Spitalului Județean Clinic de Urgență Craiova au recepționat, joi, centrul mobil care va permite efectuarea analizelor pentru depistarea cancerului de col uterin, imediat după ce va fi înmatriculată autospeciala respectivă urmând să efectueze deplasări în întreaga Oltenie.

Potrivit directorului Spitalului Județean de Urgență Craiova, Alin Demetrian, vineri se va stabili un plan de acțiune privind primele comunități care vor beneficia de acest program.

„Joi am făcut recepția unității mobile care permite efectuarea analizelor pentru depistarea cancerului de col uterin. Urmează înmatricularea ei și apoi va fi gata de drum. Vom stabili și un plan de acțiune în funcție de care vom începe vizitele în regiune”, a spus Demetrian.

Reprezentanții Ministerului Sănătății susțin că achiziția autospecialelor a fost realizată în vederea creșterii capacității tehnice a reţelei naționale de screening în vederea îndeplinirii programului național de testare a cancerului.

„Aceste unități vor consolida programul național de screening pentru cancer de col uterin și vor facilita accesul la program pentru femeile din zonele defavorizate”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătății.

Articolul precedentPrimăria Craiova o comite din nou: Aspresoarele din Parcul „Nicolae Romanescu“ irigă băncile – VIDEO
Articolul următorSe modifică proiectul Cartierului „chinezesc”. Mai puține blocuri și fără magazine la parter