Doi tineri în vârstă de 16 și 17 ani sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, fiind suspectați că au sustras două portofele cu acte și bani din mașini parcate pe raza municipiului Craiova.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, cei doi adolscenți erau căutați din luna aprilie, când au comis prima faptă, furând un portofel cu acte și bani, „operațiunea” repetându-se luni.

„Poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova au identificat doi tineri în vârstă de 16 şi 17 ani, ambii din Craiova, care în ziua de 24 aprilie au sustras un portofel în care se aflau acte de identitate, suma de 200 euro și 650 lei, dintr-un autoturism. Cei doi ar fi forțat geamul portierei dreapta-față al unui autoturism parcat pe strada Geniştilor, lăsat întredeschis. De asemenea, cei doi ar mai fi sustras, în ziua de 10 septembrie 2018, un portofel în care se aflau acte de identitate și suma de 120 euro, dintr-un autoturism parcat și lăsat neasigurat, pe str. Gheorghe Chițu din municipiu”, a declarat Grădinaru.

O parte din prejudiciu a fost recuperată, iar cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Articolul precedentBărbat din Dâmboviţa, cercetat penal după ce a condus în zig-zag prin centrul Craiovei
Articolul următorCartierul chinezesc din Craiova va fi construit de ANL. Proiectul fusese stopat anul trecut, după doi ani de întârzieri