În primul tur al Cupei României, CSM Slatina va întâlni formaţia din Vâlcea, Cozia Călimăneşti, o altă câştigătoare a etapei judeţene. Meciul va avea loc pe data de 1 august, pe Stadionul „1 Mai”.
Meciurile din cadrul primului tur al Cupei României vor lua startul pe data de 1 august, runda inaugurală reunind atât câştigătoarele fazelor judeţene cât şi formaţiile mai slab cotate din Liga a III-a.
În urma tragerii la sorți, CSM Slatina va debuta contra formaţiei Cozia Călimăneşti. Adversara grupării slătinene este o echipă pe care antrenorul Bobi Verdeş o cunoaşte destul de bine, sezonul trecut fiind marea rivală în lupta pentru accederea la barajul de promovare a echipei Flacăra Horezu. Tocmai din acest punct de vedere, meciul se anunţă a fi unul interesant.
CSM Slatina-Cozia Călimăneşti se va disputa pe data de 1 august, cu începere de la ora 17.30, pe Stadionul „1 Mai”, duelul fiind eliminatoriu.