Începând de luni, noul aparat de rezonanţă magnetică nucleară (RMN) de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu a devenit funcțional. Pacienții cu trimitere de la medicul specialist pot beneficia gratuit de aceste investigații, unitatea medicală încheind un contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Gorj.
Spitalul oferă și gorjenilor care nu asunt asigurați sau care din diverse motive nu pot aștepta până la data programării, să beneficieze de aceste servici stabilind un tarif. Montarea acestui aparat în incinta Spitalului de Urgență Târgu Jiu și punerea lui în funcțiune sunt pași importanți atât pentru pacienți cât și pentru cadrele medicale. De câteva luni, unitatea spitalicească nu mai avea aparat de rezenanță magnetică nucleară, bolnavii care necesitau astfel de investigații fiind trimiși la Spitalul de Urgență din Craiova. Procedura complica întreaga situație a pacienților, distanța și adaptarea la programările medicilor din Dolj fiind mari probleme în anumite situații.
Aparatul de RMN din cadrul Spitalului de Urgență Târgu Jiu este unul de ultimă generație, în țară fiind doar câteva exemplare de acest fel. „Am încheiat luni actul adiţional cu CAS Gorj, pentru o anumită sumă. De atunci funcţionează, oficial, aparatul RMN. Fiecare persoană, cu bilet de trimitere, poate să vină, în afară de pacienţii noştri. Ei nu au nevoie de acest bilet. Vor putea să vină şi de la alte spitale, dacă au bilet de trimitere. Vor fi şi contra-cost, pentru cei care nu sunt asiguraţi sau fără bilet de trimitere. Şi în contractul cu Casa este o anumită sumă, care limitează numărul de investigaţii RMN decontate”, a declarat Gigel Capotă, managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu. Dotarea unității târgujiene cu un asemenea echipament a fost posibilă datorită unui contract pe care Ministerul Sănătății l-a semnat cu Banca Mondială, în valoare totală de 250 de milioane de euro.