Primăriile Baia de Fier și Novaci din Gorj au tot fost amendate, în ultima perioadă, de către comisarii Gărzii de Mediu Gorj, cele două autorități locale nefiind în stare să respecte anumite măsuri legate de canalizarea și apa curentă din zona montană Rânca. Sancțiunile se ridică la suma de 190.000 de lei, primăriile având obligația să găsească un operator care să se ocupe de acest sistem. 

Problema cu apa curentă și canalizarea în Rânca durează de mai bine de trei ani, întreaga instalație fiind o investiție de 4 milioane de euro, bani europeni. În fiecare sezon de iarnă, turiștii și proprietarii cabanelor sau hotelurilor din Rânca fac sesizări, nemulțumiți fiind de faptul că plătesc pachete turistice și nu li se oferă condiții(rămân fără apă la robinet), acest lucru în cazul turiștilor. La rândul lor, cabanierii sunt puși în situații limită trebuind de fiecare dată să ofere explicații pentru disconfortul creat. „Garda de Mediu Gorj a stabilit niște măsuri pe care Primăria Novaci și Primăria Baia de Fier nu le-au respectat, drept pentru care de când tot sunt probleme, până în prezent, au fost aplicate sancțiuni, pentru ambele instituții, în valoare totală de 190.000 de lei. Urmează, ca după emiterea autorizațiilor de mediu să facem verificări cu privire la respectarea acestora”, a menționat șeful Gărzii de Mediu Gorj, Gheorghe Sanda.

Articolul precedentCAO a trecut la debranșarea datornicilor. Compania are de recuperat peste 70 de milioane
Articolul următorDoliu în lumea muzicii din Gorj. Violonistul Marian Argint s-a stins din viață la doar 33 de ani