De profesie avocat, Alina Lupu a renunţat la a pleda în instanţă pentru fotografie, iar recent şi-a descoperit pasiunea pentru recenziile de film. Ea are un vlog în plină ascensiune în care, periodic, îşi prezintă părerea despre filmele sau serialele momentului. Într-un interviu oferit realitatea.net, Alina a vorbit despre tranziţia de la avocatură către fotografie şi ulterior către vlogging.
Cum ai hotărât să treci de la avocatură la fotografie? După cât timp și cât de greu a fost?
Am renunțat la avocatură după șapte ani. Vreo doi ani am fost între fotografie și avocatură. Andrei a fost primul care a făcut trecerea de la jurnalism la fotografie, iar pentru mine devenise mai mult o pasiune. Era un mod în care mă relaxam când veneam acasă din instanță. Eu sunt foarte empatică și asimilez foarte puternic energia din jurul meu. Și atunci aveam nevoie de un antidot să pot să mă deconectez de la tot ce trăiam în instanță. Nimeni nu se adresează de drag justiției. Sunt oameni care se agață de avocat ca de ultima lor șansă. E un montagne russe emoțional care te copleșește. Aveam mereu nevoie de o gură de aer. Și mereu am fugit de situațiile tensionate. Iar fotografia a apărut ca o alternativă. Andrei reușise deja să o ducă la un nivel care să ne ofere o stabilitate financiară, așa că nu îmi făceam griji că nu o să meargă. Dimpotrivă, mă gândeam că o să am ocazia să ofer oamenilor doar emoții plăcute. Mă gândeam că asta voi fi, un comerciant de emoții. Pentru că asta vând artiștii. De la un concert pleci cu emoții, la fel de la un film sau dintr-o călătorie. Fotografiile, amintirile sunt emoții. Și, din fericire, de cele mai multe ori sunt plăcute. Nu mi-a fost greu să mă despart de avocatură, pentru că primeam în schimb ceva ce îmi doream mult mai mult: zâmbetele de pe fețele oamenilor.
Ce-ți lipsește cel mai mult din perioada de instanță?
Cel mai mult din perioada de instanță îmi lipsește argumentarea. E ceva ce face parte din mine. Cumva, justiția mă caracterizează. Și nu are nicio legatură cu Dreptul. De când mă știu am încercat să fac în așa fel încât nicio decizie a mea să nu facă rău altcuiva. Sunt foarte atentă să nu fiu nedreaptă cu oamenii, dar nici nu accept să mi se facă o nedreptate. De-asta analizez tot timpul, cam orice. Ce m-au învățat facultatea și instanța a fost să îmi scindez latura emoțională de cea rațională. Să reușesc să îmi păstrez mintea suficient de limpede încât să înțeleg exact cum s-au întâmplat lucrurile fără să mă implic emoțional. Să nu rămân subiectivă și să nu văd lucrurile doar din punctul meu de vedere. Să văd lucrurile și dintr-o altă perspectivă. Sala de judecată m-a învățat că o dezbatere implică de fiecare dată argumentele mai multor părți și nu ai cum să te superi, să își iei jucăriile și să pleci. Oricât de subiectiv ai fi și oricât de mult ai crede că ai dreptate, s-ar putea să fii surprins că argumentele care te contrazic sunt mult mai logice. Iar asta îmi plăcea cel mai mult în instanță. Să întorc fiecare situație pe toate părțile, să văd lucrurile din poziția tuturor participanților la proces, să îmi anticipez șansele pe baza unor argumente logice.
Cum a venit trecerea către vlog?
Am început să fac vlog pentru că îmi place să vorbesc cu oamenii. Eu vorbesc foarte mult, dacă am ocazia. Pot să vorbesc oricât, despre orice, doar pentru amuzament. Nu am obiceiul să monopolizez o discuție, dar dacă prind pe cineva dispus să mă asculte nu mai tac. Și m-am gândit să fac ceva artistic cu plăcerea asta a mea de a vorbi. Ceva mă atrage spre artă, iar vlogul cred că a devenit o formă de artă. Pentru mine, vlogul este un spațiu numai al meu, care depinde doar de mine cum se desfășoară. E ceva care mă reprezintă 100%. Vlogul îmi permite să îmi exprim gândurile într-un mod artistic, fără să afecteze pe nimeni. Nu e ceva făcut să schimbe lumea, e doar un spațiu de divertisment.
De ce recenzii de film?
Răspunsul la întrebarea aceasta are legătură cu cel de la o întrebare anterioară. Pentru că îmi lipsea argumentarea din instanță, documentarea pe care o făceam. Primul pas a fost când m-am decis să fac vloguri. Apoi mi-a luat ceva timp până m-am hotărât ce fel de vloguri vreau să fac. Am știut de la început că nu va fi acel gen de vloguri în care să vorbesc despre mine, despre experiențele mele, etc. Pe cine ar interesa așa ceva? Eu nu fac parte din acea categorie de public. Nu urmăresc reality show-uri. Voiam să vorbesc despre ceva ce eu aș fi urmărit. Și a venit perioada de pandemie, când mă uitam la filme non-stop. Printre altele, mi-a „picat în mână” serialul „Outlander” Filmul mi-a atras atenția de la început printr-o replică: „Nu există niciun alt loc unde magia și superstițiile să se amestece mai mult cu viața reală decât insulele Scoției”. Mi s-a părut un punct de pornire foarte bun pentru un film care trata călătoria în timp. Mai știam câte ceva despre mitologia celtică și, din curiozitate, am început să sap mai adânc. Vedeam cum se leagă ideile filmului de realitatea scoțienilor. Și am zis că asta m-ar interesa pe mine, să descopăr originea filmelor, sâmburele de adevăr care stă în orice scenariu, să înțeleg cum s-a filmat, cum s-a realizat toată producția. Îmi place să mă uit la filme și să vorbesc despre filme și cred că sunt foarte mulți oameni la fel de curioși ca mine să afle cât mai multe din „culisele” filmelor preferate.
Cât durează documentarea pentru un film și apoi filmarea și editarea – postproducția?
Pentru un film mă documentez ca la carte. În primul rând mă gândesc să nu mă apuc să bat câmpii, așa că îmi fac un plan. Îmi scot câteva idei care mie mi-au atras atenția în mod special și le tratez pe fiecare separat. Dacă sunt date tehnice, istorice sau care țin de un anumit domeniu mă documentez de pe internet, dacă sunt idei pe care simt că le stăpânesc, încerc să le dezvolt cât de obiectiv pot. Că tot am vorbit de „Outlander”, tot procesul a durat aproximativ o săptămână. A fost și prima recenzie pe care am facut-o, dar are și foarte multe informații interesante pe care nu voiam să le ratez. La celelalte filme, durează cam 3-4 zile. De regulă filmez si editez într-o zi. Încep pe la 1-2 după amiaza și termin pe la 1-2 noaptea. Editarea durează cel mai mult. Dacă fac documentarea într-o singură zi, lucrez non-stop 12 ore sau mai mult, depinde cât e filmul de solicitant. Sau se mai întâmplă să aleg să vorbesc despre filme care au la bază o carte. Atunci încerc să citesc și cartea de la care a plecat filmul.
Care sunt reacțiile oamenilor? Mulți nu sunt de acord cu opinia ta despre unele producții.
Reacțiile sunt împărțite. Dar eu nu am nicio problemă să trăiesc în diversitate. Diversitatea înseamnă evoluție. Cred, în schimb, că avem nevoie de mai multă toleranță. Iar toleranța mea vine din faptul că fiecare dintre noi avem experiențe diferite, ceea ce ne formează opinii diferite. Nu cred că există o dreptate absolută atunci când vine vorba de o simplă părere. Nu sunt încăpățânată și nu țin doar la ideile pe care le am în cap. Dacă nu le-aș da drumul ar însemna să rămân pe loc. Nu agreez, în schimb, sâcâiala. Nu îmi pierd timpul cu oameni care nu au altceva mai bun de făcut cu timpul lor decât să fie „Gică-contra”.
Care este filmul/serialul care ți-a plăcut cel mai mult, dar pentru care n-ai apucat să faci o recenzie?
„The Life Before Her Eyes”. Este un film în care, nu stiu de ce, dar cred că m-am identificat cu personajul principal. Cred că la finalul filmului aș gândi la fel ca ea și aș face aceeași alegere. E un film extrem de imprevizibil, unde nimic nu e ceea ce pare a fi. După ce vezi sfârșitul, te gândești să vezi filmul din nou, din altă perspectivă.
Ce planuri de dezvoltare ai cu canalul de Youtube? Unde vrei să ajungi?
Vreau să creez o comunitate de oameni care să fie interesați și de altceva decât de trending-ul de pe Youtube din momentul ăsta. Chiar voi face un vlog despre un film în care oamenii ajung să se identifice doar cu niște produse și nu mai au nimic autentic în ei. Nu vizualizez cifre. Nu știu ce comunitate aș putea să strâng ca număr, îmi propun doar să fie calitate.
Sursa: Realitatea de Olt
