41 de cadre didactice din județul Dolj, care au vârstă legală de pensionare, au fost validate de Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, pentru continuarea activităţii la catedră în anul școlar viitor.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Dolj, a fost definitivat calendarul mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, pentru anul şcolar 2019/2020. Șefa învățământului doljean a precizat că toate aceste lucruri au fost fonalizate la data de 31 ianuarie.

„Revizuirea deciziilor de numire, transfer sau repartizare pe post a personalului didactic titular, conform prevederilor din Metodologie, întocmirea, de către unităţile de învăţământ, a listelor cuprinzând cadrele didactice titulare, femei, care optează pentru menţinerea ca titular, până la împlinirea vârstei de 65 de ani, în baza Deciziei Curţii Constituţionale, nr. 387/2018, precum şi a listelor cuprinzând personalul didactic titular, care îndeplineşte condiţiile legale de pensionare, la data de 1 septembrie 2019, pe baza cererilor înregistrate la secretariatele unităţilor de învăţământ şi comunicate inspectoratului şcolar, pentru limită de vârstă sau , la cerere, pentru pensionare anticipată ori pensionare anticipată parţială, a avut termen data de 31 ianuarie”, a precizat prof.  Monica Leontina Sună, inspector general al învăţământului doljean.

Conform legii, în cazul femeilor, păstarea postului, după 62 de ani, timp de trei ani, se face cu avizul unităţii de învăţământ, iar după 65 de ani, doar cu avizul Consiliului de Administraţie al ISJ Dolj.

Articolul precedentCod galben de vânt, emis pentru județul Dolj
Articolul următorCraiovean reținut de polițiști după ce peste 10 mii de pachete de țigări de contrabandă au fost găsite în mașina sa – VIDEO