La Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Craiova au fost internați, până în prezent, 80 de pacienți confirmați cu noul coronavirus, la această unitate medicală fiind aduși, până la un moment dat, bolnavi din toate cele cinci județe ale Olteniei. 

Potrivit surselor medicale, dintre cei 80 de pacienți care au ajuns la spitalul din Craiova, 52 au fost vindecați și externați.

Cu ceva timp în urmă, către Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Craiova erau direcționate toate cazurile COVID-19 din Oltenia, dar acum, dacă situația pacientului nu o impune, acesta rămâne în județul său, mai spun sursele medicale.

La nivelul județului Dolj, până în data de 22 aprilie, au fost raportate 63 de cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus.

De asemenea, 1.222 de persoane sunt izolate voluntar la domiciliu, 396 de persoane se află în carantină, 1.631 de persoane au ieșit din carantină, iar alte 12.059 au ieșit din izolare voluntară la domiciliu.

Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării de acest nou virus.

 

Articolul precedentTânăr de etnie romă din Dolj, amendat de două ori, după o rugăciune revoltătoare spusă în biserică: „Ferește-ne pe noi țiganii de virusul acesta și îl dă către români, ca să moară toți românii”
Articolul următorMăștile de protecție devin obligatorii din 15 mai