Suma aferentă tichetelor de vacanță a ajuns în conturile unităților școlare din județul Dolj, istituțiile urmând să caute cea mai bună ofertă  și să cumpere vouchere pentru angajați.

Cadrele didactice și personalul auxiliar din școli pot folosi aceste tichete doar în unitățile de cazare din țară. Voucherele nu se pot trasmite altei persoane, fiind nominale. Cei care încearcă o astfel de faptă riscă să fie amendați, conform legii. „Distribuirea nu a început, deocamdată, dar știm foarte clar că școlile au bugete. Banii sunt în trezorerie, sunt alocați pentru aceste vouchere de vacanță. Este o regulă ca bugetul respectiv să fie avizat de către Inspectoratul Școlar Dolj. S-a făcut și acest lucru, școlile fiind libere să își achiziționeze de pe piață voucherele de vacanță. Neîndoielile care au planat până acum au fost risipite și iată că avem certitudinea că tichetele vor ajunge la colegii din învățământul preuniversitar și aceștia își pot face o vacanță în țară, o vacanță plătită de stat. Valoarea maximă acordată este de 1.450 de lei/persoană. Vor fi bonuri de 100 și 50 de lei. Ei pot să meargă fracționat în concediu. Patru zile într-o parte, alte câteva zile în altă parte și să își epuizeze acest buget. Voucherele sunt valabile un an de zile din momentul emiterii. Sunt nominale, așadar nu se pot transmite altor persoane”, a explicat Constantin Lungulescu, președintele Sindicatului „Spiru Haret” Dolj.

Articolul precedentTabere gratuite și pentru studenții facultăților din Craiova
Articolul următorGorj: Olimpic la informatică, premiat de autorități