Șoferul autoturismului implicat în accidentul rutier de la Brădești, în urma căruia alte trei persoane, printre care un copil în vârstă de nouă luni, au fost rănite, consumase băuturi alcoolice.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj Cosmin Grădinaru a declarat că pe numele tânărului fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

„Șoferul, un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Coțofenii din Față, a fost testat, la spital, după ce i-au fost acordate îngrijiri medicale, stabilindu-se faptul că avea o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat reprezentantul IPJ Dolj.

Potrivit sursei citate șoferul a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea pe DN 6, prin localitatea Brădești și a intrat într-o fântână din beton, de pe marginea drumului.

În autoturism se aflau 4 persoane, 2 bărbați, o femeie și un copil.

”Toți erau conștienți și prezentau leziuni, care însă nu erau de natură a le pune în pericol viața.
Inițial, doi au solicitat să fie transportați la spital, însă ulterior s-au razgandit și ar fi plecat toți pentru a li se acorda îngrijiri medicale. Printre acestia se afla și un copil de 9 luni, care ar fi în afara oricarui pericol”, a afirmat Grădinaru.

Articolul precedentTrei răniți într-un accident rutier, la Brădești
Articolul următorAccident într-o intersecţie din Craiova. Un băiat în vârstă de 17 ani a ajuns la spital – FOTO