Cinci tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, au fost prinși de către polițiștii locali craioveni, noaptea trecută, în Parcul Nicolae Romanescu, având la ei două cuțite.

Tinerii ieșiseră la plimbare în parc, la ora 01.00, fiind depistați de către dispecerii de la Biroul de Monitorizare Video, iar patrula de ordine publică din cadrul Secției „Romanești” i-au identificat și verificat.

În urma controlului corporal, au fost găsite două cuțite asupra lor, informează Poliția Locală Craiova.

„După întocmirea actelor penale procedurale, toți cei cinci tineri, inclusiv armele albe, au fost predați  Secției 2 Poliția Craiova, pentru continuarea cercetărilor. Precizăm că purtarea fără drept a cuțitului, boxului sau a altor obiecte fabricate anume pentru tăiere, înțepare sau lovire, în locuri pentru agrement, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă (art. 372 Cod penal)”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Craiova.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentUn bărbat din Craiova, mecanicul responsabil de accidentul feroviar de la Feteşti, reţinut de poliţişti
Articolul următor153 cazuri noi de COVID, în ultimele 24 de ore. Situaţia din fiecare judeţ