Patru filmulețe în care mai mulți elevi ai unor licee de top din municipiul Craiova se bat și se jignesc au devenit virale, polițiștii doljeni aplicând o sancțiune într-una dintre situații.
Este vorba despre două filmulețe care prezintă scene de violență fizică și verbală între două eleve, una de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova și cealaltă de la Colegiul Naţional „Carol I”.
Potrivit IPJ Dolj, în urma unor discuții contradictorii, între cele două eleve, în vârstă de 13 ani, a avut loc o altercație fizică. Evenimentul a avut loc în data de 23 ianuarie.
Părinții celor două fete au fost chemați la audieri, tatăl agresoarei fiind sancționat din cauza comportamentului fiicei lui. Cele două copile se cunoșteau și păreau că au o relație bună.
„Având în vedere imaginile apărute pe o rețea de socializare, în care mai mulți tineri sunt implicați în altercații, polițiștii craioveni s-au sesizat din oficiu și fac verificări în vederea identificării tututor persoanelor implicate și a dispunerii măsurilor legale care se impun. Până în prezent, polițiștii Secției 1 Poliție Craiova au identificat două minore de 13 ani, care, pe fondul unor discuții în contradictoriu au avut o altercație fizică, în afara vreunei unități de învățământ. Părinții minorelor nu au dorit să depună plângeri penale în cauză, însă polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională tatălui fetei care ar fi exercitat actele de violență. De asemenea, persoanele implicate au fost avertizate cu privire la măsurile ce pot fi dispuse în situația în care vor mai fi implicate în astfel de altercații”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.
În alte două filmulețe apar mai mulți elevi care se împing și se jignesc, în fața unui local din Centrul Vechi din Bănie. Poliția nu i-a identificat încă pe acești tineri, dar cercetările sunt în desfășurare.