15 persoane au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, duminică seara, cu răni, în urma unei bătăi ce a avut loc pe străzile comunei Podari din județul Dolj.
Potrivit ISU Dolj, au intervenit atât echipaje SMURD cât și cei de la Serviciul Județean de Ambulanță Dolj.
Toate cele 15 persoane au fost conștiente și cooperante în momentul preluării la spital.
„Echipajele medicale SMURD și SAJ au intervenit pt acordarea primului ajutor medical unor persoane din loc Podari sat Livezi. În urma acordării primului ajutor medical au fost transportați la Spitalul Nr. 1, un număr de 15 victime. Toți sunt conștienți și cooperanti”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dolj.
La fața locului sunt și echipaje de poliție. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, este vorba despre persoane de etnie romă implicate în acest scandal.
Băuți fiind, membrii a două familii s-au luat la bătaie, folosind obiecte contondente. 15 persoane au fost rănite și au fost provocate și distrugeri materiale.
„La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de politie, un echipaj de jandarmi, o grupă de luptători din cadrul S.A.S Dolj care au stabilit faptul că pe fondul consumului de băuturi alcoolice a izbucnit un conflict între membrii a două familii, fiind implicate mai multe persoane, în timpul căruia s-au folosit obiecte contondente.
În urma conflitului, 15 persoane au fost transportate la spital, fiind conștiente și cooperante. De asemenea, în timpul altercației, au fost provocate distrugeri, fiind sparte geamurile a unor locuințe și autoturisme ale persoanelor implicate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar cercetările se continuă în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt, identificării tuturor participanților și luării măsurilor legale.