Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din localitatea doljeană Gighera, este cercetat penal, după ce în noaptea de marți spre miercuri a furat 11 oi, de la o stână, doljeanul fiind depistat de către polițiști, ajutați în misiunea de căutare de câinele de urmă, Veva. 

Potrivit IPJ Dolj, cel care a anunțat poliția despre dispariția ovinelor a fost proprietarul, paguba produsă fiind estimată al suam de 2.000 de lei.

La căutări a participat și câinele de urmă Veva, suspect fiind acum un bărbat din Gighera.

„La data de 5 februarie, poliţişti din cadrul Postului de Poliție Gighera au fost sesizați de un bărbat, de 58 ani,  din Craiova, cu privire la faptul că în noaptea de 4 spre 5 februarie, persoane necunoscute au sustras dintr-o anexă gospodărească pe care o deţine, în satul Zăval, comuna Gighera, 11 ovine, cauzând un prejudiciu de aproximativ 2.000 lei. La fața locului s-au deplasat poliţiştii, împreună cu un criminalist şi câinele de urmă „Veva”, iar în urma cercetărilor efectuate a fost identificat un bărbat de 34 de ani, din Gighera, bănuit de săvârşirea furtului de animale sesizat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

Animalele au fost recuperate și restituite persoanei vătămate, iar poliţiştii continuă cercetările, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Articolul precedentMehedințean prins de polițiști după un furt comis într-o localitate din Dolj
Articolul următorRomânia U21 vine în Craiova. Meciul cu Danemarca se dispută pe stadionul „Ion Oblemenco”