O acțiune privind verificarea mașinilor destinate transportului de mărfuri sau persoane a fost derulată de către poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră din Dolj, în perioada 14-20 octombrie, în conformitate cu Planul de operaţiuni al Organizațiilor Polițiilor Rutiere din Europa (TISPOL).

Potrivit IPJ Dolj, s-a pus accent pe respectarea, de către şoferii profesionişti, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranţă, funcţionarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.

Cu privire la autovehiculele destinate transportului de marfă, poliţiştii au verificat şi respectarea limitei maxime admise, a greutăţii mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum şi respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase.

În urma abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 108 amenzi în valoare de peste 50.000 de lei, informează IPJ Dolj.

De asemenea, în perioada 18-20 octombrie, o atenție sporită a fost acordată conducătorilor de autovehicule înmatriculate în alte state.

„Astfel că, în această perioadă, poliţiştii au verificat peste 1.100 de autovehicule, 312 dintre acestea fiind înmatriculate în alte state. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 316 sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora fiind de aproximativ 50.000 de lei. Ca măsuri complementare, poliţiştii au reţinut 31 de permise de conducere şi au retras 14 certificate de înmatriculare”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.

Totodată, au fost înregistrate și 13 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, respectiv persoane care conduceau autoturisme neînmatriculate, fără a deţine permis de conducere sau care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

 

Articolul precedentPeste 70 de expozanți din întreaga țară la Târgul Meșterilor Populari de la Craiova
Articolul următorAngajata unei stații peco din Craiova a predat poliției o borsetă cu bani și acte