Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu a menționat, joi, că cel mai probabil, vaccinarea nu va demara în toate centrele din municipiu, acest lucru pentru că doar cele de la Sala Polivalentă pot fi complet pregătite în acest sens. Aceasta acuză lipsa unei proceduri de urgență pentru a face achiziții, iar cea mai mare problemă este cea legată de personal.
Edilul Băniei a precizat că în privința materialelor sanitare, întrucât nu au o procedură pentru achiziții, le vor lua în baza unui proces verbal de la spitalele din subordinea Primăriei Craiovei.
,,În ceea ce privește centrele de vaccinare, m-a sunat chiar și domnul prefect pentru a avea o ultimă discuție cu cei de la DSP și cu cei de la ISU, pentru că așa cum arată legislația, nouă nu ne permite, din păcate, să facem foarte multe lucruri. Nu avem o procedură de urgență pentru achiziția tuturor lucrurilor care trebuie să se afle într-un astfel de centru de vaccinare. Bineînțeles că trebuie să găsim o altă variantă; seringi, vată, dezinfectant și așa mai departe, pe care va trebui să le luăm printr-un proces verbal de predare-primire de la spitalele pe care le avem în subordinea Primăriei”, a explicat Vasilescu.
Mobilerul din centrele de vaccinare provine de la cabinetele medicale din școli sau de la bazele sportive aflate în administrarea autorităților locale.
După perioada de vaccinare, întreg mobilierul va fi casat.
„Am reușit să dotăm aceste centre cu mobilierul pe care l-am luat din alte părți, fie de la școli, fie de la bazele noastre sportive. Este vorba de un mobilier nou, luat tot pe proces verbal de predare-primire, pentru că după ce se va termina această perioadă de vaccinare, noi va trebui să casăm mobilierul. Este vorba de scaune pe care le-au cerut să fie de piele sau de canapele încât să fie dezinfectate. Ori dacă ele se dezinfectează după fiecare persoană care este vaccinată, este clar că în șase luni de zile va trebui să casăm acest mobilier și va trebui să avem o explicație legală că facem acest lucru”, a mai spus Olguța Vasilescu.
Problema cea mai mare în prinvința funcționării centrelor de vaccinare este cea a personalului. Sunt medici, dar nu sufiente asistente medicale.
Autoritățle au găsit 75 de asistente și mai sunt necesare alte 225.
„Cea mai mare problemă este cea a personalului. Am reușit să identificăm 42 de medici care sunt în școli și care vor asigura aceste proceduri, dar doar 75 de asistente deocamdată. Mai avem un necesar de 225 de asistente pe care trebuie să le identificăm de undeva. Nu puteam să luăm din spitale nici măcar o asistentă. Am discutat deja cu conducerea celor trei spitale și este imposibil. Personalul medical din aceste spitale lucrează în regim de front de luni de zile deja, nu și-a luat concediu medical de luni de sigur, nu-și asigură liberele, deci este imposibil să luăm de acolo asistente medicale”, a completat edilul Craiovei.
Pentru cele 14 centre de vaccinare din Craiova, cheltuielile cu personalul înseamnă peste 30 de milioane de lei, până la sfârșitul anului, a mai spus Vasilescu.
„Vom putea încheia contracte cu personalul-medical, dar pentru asta trebuie să vedem cum o să arate și ordonanța de urgență și din cauza asta vrem să avem o discuție cu prefectul. Din fericire, am reușit să obținem, împreună cu Asociația Municipiilor din România, ca toate aceste cheltuieli să fie decontate, pentru că este vorba de sume terifiante. Pentru cele 14 centre de vaccinare din Craiova, vorbim de plata personalului care înseamnă peste 30 de milioane de lei, până la sfârșitul anului. Este o problemă foarte serioasă pentru orice municipalitate. De altfel, sunt orașe care nu își vor permite să mai achite nici măcar iluminatul public dacă nu primesc finanțarea de la Guvernul României. Așa este normal până la urmă, fiind o acțiune gândită de Guvern, ea va trebui să fie și finanțată”, a mai precizat Lia Olguța Vasilescu.
Aceasta consideră că ar fi trebui ca aceste centre să fie în policlinici private sau în spiale.
„În niciun caz să ajungem în situația în care să transformăm centrele sportive sau unitățile școlare în centre de vaccinare. Dar așa a fost gândită de la Guvernul României. Practic au vrut să lase în sarina autortiăților locale și toate cheltuielile și tot ce înseamnă organizarea. Nu am avea o problemă să ne organizăm foarte bine, dar totul este să ne dea și legislația care să ne permită acest lucru, pentru că, din fericire pentru noi, avem deja niște acorduri-cadru care sunt aproape de finalizare, pentru dezinfectanți, măști și așa mai departe. Dar sunt alte localități care acum încep procedurile de achiziție”, a adăugat Olguța Vasilescu.
Aceasta crede că doar cele patru centre de la Sala Polivalentă vor fi funcționale de mâine, urmând ca și pentru restul să fie găsite soluții.
„Avem doar medicii, pe care i-am luat de la cabinetele școlare, dar nu avem suficiente asistente. Din punctul meu de vedere, cred că vom începe doar cu câteva centre, probabil cu cele de la sala polivalentă, pentru care vom reuși să găsim cele necesare pentru vaccinare de la spitalele pe care le avem arondate Primăriei, dar și termenul de 15 ianuarie este un termen pus din birou. Eu am și întrebat săptămâna trecută cum putem face achizițiile într-o săptămână, pentru că este ilegal așa ceva. Ce prima își asumă să semneze pe o procedură care nu are o lege în spate. Ni s-a spus că termenul de 15 nu este un termen fix, este un termen anunțat de domnul Gheorghiță la televizor, deci cumva gândit din birou, fără să știe care este realitatea din teren”, a conchis Vasilescu.
Sursa: Realitatea de Dolj