Doljenii sunt invitaţi să se vaccineze, 24 din 24 ore, începând cu 10 mai 2021, având la ei DOAR cartea de identitate, la centrul special ce urmează a fi deschis în incinta Stadionului “Ion Oblemenco”.
Potrivit unui comunicat remis de Prefectura Dolj, timp de opt zile, până pe 17 mai 2021, inclusiv, toţi locuitorii judeţului Dolj şi nu numai sunt aşteptaţi să se vaccineze cu serul produs Pfizer/BioNTech la cele 10 fluxuri noi înfiinţate.
Campania “Ia-ţi revanşa! Vaccinează-te!” este un parteneriat între Instituţia Prefectului – Judeţul Dolj, Primăria Municipiului Craiova, Consiliul Judeţean Dolj, Direcţia de Sănătate Publică Dolj, Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova, Universitatea din Craiova, Societatea Naţională de Medicină de Familie şi Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Sursa: Realitatea de Dolj