Maestrul Eugen Doga sărbătorește Centenarul Marii Uniri, la Craiova, celebrul compozitor realizând o lucrare pentru Opera Română Craiova, special pentru acest eveniment.

Potrivit organizatorilor, Paul Surugiu (Fuego), Dinu Iancu Sălăjanu, Gheorghe Roșoga și Cristina Scarlat sunt invitații spectacolului „Unirea cea Mare”, de Eugen Doga, eveniment al Operei Române Craiova cu prilejul Centenarului Marii Uniri, pe 1 decembrie, la Sala Polivalentă din Craiova.

„Spectacolul care reunește peste 100 de artiști, Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova, este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova și al Consiliului Local Craiova. Maestrul Eugen Doga este un nume important printre compozitorii contemporani. Celebrul său vals din coloana sonoră a filmului „Gingașa și tandra mea fiară”, ecranizarea romanului lui Cehov „Dramă la vânătoare”, a fost apreciat chiar de UNESCO drept o capodoperă muzicală a secolului XX. Ilustrul compozitor se simte apropiat de Oltenia. În toamna anului 2015, chiar în sala Operei, a răsunat imnul „Craiova mea”, în cadrul Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu”, iar în anul 2016 a fost declarat cetățean de onoare al Craiovei. Compoziția sa, cantata scenică „Unirea cea Mare”, pe versuri de Nicolae Dabija și Ion Deaconescu, este prezentată la Craiova în premieră absolută”, se arată într-un comunicat de presă al Operei Române Craiova.

Paul Surugiu (Fuego) va interpreta rolul Întreaga Românie, Dinu Iancu Sălăjanu va întruchipa Transilvania, Gheorghe Roșoga va fi Țara Românească, iar Cristina Scarlat va reprezenta Moldova și Bucovina. Din distribuție fac parte și artiștii: Ioan Cherata (Mihai Viteazul), Dan Cornescu (Pan Halippa), Cosmin Vasilescu (Doru Popovici), Romulus Nicolae Cucu (Gheorghe Pop de Băsești), Teodor Ispas (Vasile Goldiș) și Alexandru Petre (Iuliu Maniu), alături de Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova.

Biletele pot fi cumpărate online pe platforma eventim.ro http://www.eventim.ro/ro/bilete/unirea-cea-mare-de-eugen-doga-craiova-sala-polivalenta-504585/ sau la Agenția de bilete a Operei Române Craiova: [email protected], www.operacraiova.ro

Articolul precedentDouă persoane, soţ şi soţie, au murit în accidentul de la Vârvovu de Jos – VIDEO
Articolul următorFOTO. Brigada Multinațională Sud-Est, certificată ca având capacitatea să desfășoare acțiuni de luptă NATO