Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Craiova, este cercetat penal, după ce, noaptea trecută, a furat mașina fostei sale prietene pe care a și condus-o, deși nu are permis de conducere.
Valoarea mașinii a fost estimată la suma de 15.000 de lei, autoturismul fiind recuperat și înapoiat femeii.
„În urma verificărilor efectuate, cel în cauză a fost depistat, stabilindu-se totodată că acesta ar fi condus autoturismul, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, autoturismul, estimat la suma de 15.000 de lei, a fost recuperat și restituit persoanei vătămate„, anunță IPJ Dolj.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și conducerea unui vehicul fără permis.