Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Băileşti, a fost reţinut de poliţiştii din Dolj după ce a evadat în repetate rânduri din arestul la domiciliu.

Potrivit poliţiştilor, tânărul este bănuit că în zilele de 29 aprilie, 13 şi 14 mai a.c., aflându-se în executarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, ar fi părăsit locuinţa fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura.

„În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat de polițiști, acesta a fost reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii a trei infracțiuni de evadare, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești în vederea luării unei măsuri preventive”, transmite IPJ Dolj.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentGușă: Gabriel Oprea se întoarce în politică, după achitările definitive din justiție. Cine se supără și cine tremură?!
Articolul următorPentru noi, nu există PUNCT. Alege să trăim REALITATEA împreună! Anca Alexandrescu, REGAL ONLINE – LIVE VIDEO