Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Craiova, a fost reținut, marți, de către polițiștii doljeni, fiind bănuit de comiterea a două infracţiuni de furt calificat.

Potrivit IPJ Dolj, tânărul, la data de 12 februarie, ar fi furat dintr-un autoturism destinat transportului de persoane în regim de taxi, parcat pe strada Calea Severinului, din Craiova, prin forţarea butucului portierei dreapta faţă, suma de 600 de lei şi un telefon mobil, cauzând un prejudiciu de 800 de lei.

De asemenea, tânărul, la data de 11 februarie, ar fi sustras dintr-o altă mașină, tot „Taxi”, parcată pe strada Făgăraş, din Craiova, prin forţarea butucului portierei stânga faţă, un portofel cu documente şi suma de 600 de lei.

„În urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Craiova, a fost identificat bărbatul bănuit de comiterea faptelor, ca fiind un tânăr de 27 de ani, din Craiova, care a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri. În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut de poliţişti, pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat”, arată IPJ Dolj.

Astăzi, tânărul va fi prezentat Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentBilanț coronavirus 23 februarie: 11.477 cazuri noi și 119 decese
Articolul următorItalieni cu afaceri în România, trimişi în judecată de DNA Craiova