Un copil în vârstă de doi ani a ajuns la spital, luni dimineaţa, după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un accident rutier, în Craiova.
Purtătorul de cvuânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat că accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate. Autoturismul în care se afla copilul a fost lovit de o altă maşină care ieşea din parcarea unui supermarket.
„Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Craiova, care conducea un autoturism, la iesirea din parcarea unui supermarket, a lovit un alt auto care se deplasa pe strada George Enescu, condus de un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Craiova. În urma accidentului, un copil în vârstă de doi ani a fost rănit, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Acesta era conștient atunci când a fost preluat“, a declarat reprezentantul IPJ Dolj.
Pe numele şoferului vinovat de producerea accidentului a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.