Un bărbat din Craiova, care ar fi trebuit să fie în carantină, la volan fără permis

Un bărbat din Craiova, care ar fi trebuit să fie în carantină, la volan fără permis
Dosar penal şi amendă
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Craiova, s-a ales cu dosar penal și a fost amendat, după ce polițiștii l-au prins conducând mașina, deși nu are permis de conducere. Totodată, acesta a plecat de acasă fără să respecte faptul că se afla în perioada de carantină.
Potrivit IPJ Dolj, bărbatul a fost oprit în trafic, pe strada Tineretului din Craiova.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că bărbatul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
De asemenea, pe numele bărbatului era dispusă măsura carantinării la domiciliu.
„În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă. Totodată, bărbatului i-a fost aplicată şi o sancțiune contravențională în valoare de 1000 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor privind carantina”, informează IPJ Dolj.
Sursa: Realitatea de Dolj
Citește și:
- 16:09 - Șeful World Economic Forum demisionează după apariția numelui său în dosarele Epstein
- 15:32 - Volodimir Zelenski cere o întrevedere directă cu Vladimir Putin: „Doar liderii pot opri războiul”
- 14:58 - România îl invită pe Donald Trump la Summitul B9+ de la București. Cine ar putea veni în locul său în cazul unui refuz
- 13:43 - România consolidează dialogul transatlantic pentru predictibilitate legislativă și investiții strategice în domeniul tehnologiilor emergente
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News








_0c65618e73.webp)

_a3e751f258.webp)