Un dosar a fost deschis de poliţiştii din Dolj după ce, duminică seara, un bărbat în vârstă de 59 de ani a fost găsit mort într-un lac din oraşul Filiaşi.
Oamenii legii fac cercetări pentru ucidere din culpă.
Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la morgă, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.
„La fața locului s-au deplasat polițiștii care au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind solicitat sprijinul pompierilor din cadrul ISU Dolj pentru scoaterea cadavrului din lac.
Trupul bărbatului a fost transportat la morgă, în vederea efectuării necropsiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.
Sursa: Realitatea de Dolj