Trupul neînsufleţit al unui bărbat în vârstă de 72 de ani, din Craiova, a fost găsit, vineri, pe un câmp din zona liniei de cale ferată de la Făcăi. Bărbatul ar fi fost lovit de un tren.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat că evenimentul s-ar fi putut produce în cursul zilei de astăzi sau cel mai târziu, noaptea rtecută.

„În cursul acestei zile, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că trupul unui bărbat, a fost găsit pe câmp, în zona liniei de cale ferată de la Făcăi. Poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Craiova s-au deplasat la fața locului, au identificat bărbatul, în vârstă de 72 de ani, din Craiova, iar din primele verificări efectuate a rezultat faptul că acesta ar fi fost lovit de un tren“, a declarat reprezentantul IPJ Dolj.

Poliţiştii efectuează cercetări în vederea lămuririi stării de fapt, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Articolul precedentCrimă urmată de sinucidere, în Dolj. Ce a putut să facă un bătrân de 70 de ani
Articolul următorPerioada sărbătorilor de iarnă readuce în atenția polițiștilor comercializarea articolelor pirotehnice