Trei tineri din județul Dolj au fost salvați de către salvamontiști, luni seara, pe Valea Caraimanului, după ce s-au aventurat cu bicicletele pe munte fără să cunoască un traseu de întoarcere la cabană. 

Cei trei doljeni, spun salvamontiștii, au urcat pe munte cu bicicletele și când s-a înserat au vrut să coboare, dar cum nu cunoșteau niciun traseu turistic, au ales la întâmplare Jepii Mici.

Cei trei au sunat la 112, speriați fiind de câinii din apropierea Cabanei Caraiman.

„Norocul lor a fost că în apropiere de Cabana Caraiman, i-au încolțit câinii ciobănesti și, de spaimă, cei trei au sunat după ajutor. Pentru că nu stiau să ne spună unde se află si nici nu puteau să ne trimită o locație, a durat aproape o oră până i-am găsit. Erau trecuti de cabană și am fost nevoiți să-i urcăm înapoi spre Platou și să-i ghidăm către Piatra Arsă, unde s-au și cazat”, informează Salvamont Bușteni.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentOficial: Roșia Montană a fost înscrisă pe Lista Patrimoniului Mondial
Articolul următorTitularizare 2021. Nouă dascăli din Dolj au luat nota 10