Trei persoane au fost rănite, vineri dimineaţa, în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN 6, pe raza localităţii Zănoaga din Dolj.
Potrivit poliţiştilor, un autoturism condus pe DC 30, pe raza localităţii Zănoaga, de o femeie de 30 de ani, din localitate, la intersecţia cu DN 6, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 58 de ani, din Craiova.
În urma accidentului, cei doi conducători auto şi o femeie, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 58 de ani au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind conștienți.
„Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor care au condus la producerea accidentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.
Sursa: Realitatea de Dolj