Traficul rutier în punctul de trecere a frontierei Calafat – Vidin va fi deviat până la sfârșitul lunii iunie, reprezentanții  CNAIR informând că, astăzi, au început lucrările de amplasare a patru sisteme de cântărire în mers a vehiculelor care tranzitează acest punct de trecere a frontierei. 

Potrivit unui comunicat de presă remis, marți, de CNAIR, lucrările se vor desfășura, atât pe sensul de intrare, cât și pe sensul de ieșire din România.

Astfel, până la sfârșitul lunii iunie, pentru desfășurarea lucrărilor, circulația vehiculelor de transport marfă se va desfășura deviat pe benzile paralele, destinate anterior doar circulației autoturismelor, anunță reprezentanții CNAIR.

„În aceste condiții, există posibilitatea creșterii în anumite intervale orare a timpilor de așteptare în zona de control și în cea adiacentă, în special pe sensul de ieșire din România”, se arată în comunicatul de presă.

Articolul precedentCartoful dulce cultivat la Dăbuleni, în marile magazine, din toamnă
Articolul următorModernizarea drumului Craiova-Cetate ia startul de astăzi