Traficul rutier din oraşul Balş se desfăşoară şi mai greu, de aproximativ două săptămâni, doarece trei din cele 12 semafoare inteligente, montate pe drumul naţional DN 65, care traversează oraşului, sunt defecte.

Frecvent se formează cozi pe un sens şi pe altul, pe mai mulţi kilometri.

 

Comandantul Poliţiei Balş, Sorin Florea, spune că a fost anunţat administratorul drumului, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Între timp, poliţişti încearcă să fluidizeze traficul, însă cel mai greu interval orar pentru traversarea Balşului este 12.00-15.00.

 

„Problema persistă de vreo două săptămâni. Noi am anunţat administratorul drumului, CNAIR. Avem acum o problemă cu trei dintre semafoarele din oraş. Unul este defect de mai mult timp, iar acum alte două sunt pe intermitent tot din cauza unor probleme tehnice. Avem valori ridicate de trafic, în intervalul orar 12.00-15.00. Am încercat să facem o fluidizare prin dirijarea traficului cu agenţi de poliţie, dar un astfel de demers este foarte dificil într-un oraş cu este Balş cu zeci de intrări şi ieşiri, la care se adaugă şi puncte de acces şi ieşire din marile centre comerciale”, a declarat comandantul Poliţiei Balş.

 

Directorul Direcţiei Regional de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, Cosmin Călin, a declarat că se aşteaptă intervenţia firmei care a montat semafoarele inteligente, lucrarea fiind încă în garanţie.

 

„Sunt probleme cu trei dintre ele. Au fost şi acum două săptămâni. Au luat legătura cu cei care le-au instalat, că sunt încă în garanţie, şi vor veni să le regleze în cel mai scurt timp. Se mişcă repede”, a declarat Călin.

 

Oraşul Balş va scăpa de cea mai mare parte a traficului, chiar de săptămâna viitoare, când va fi dat în folosinţă Lotul 1 al Tronsonului 2 al Drumului Expres Craiova-Piteşti.

 

Articolul precedentSemafoare noi, puse în funcţiune în Craiova
Articolul următorCulisele Statului Paralel | Polițiști de frontieră, specialiști în imobiliare. Ce salarii au ofițerii de la graniță