Peste 200 de kilograme de carne au fost confiscate, miercuri, de către polițiștii doljeni, oamenii legii aplicând și amenzi în valoare de peste 100.000 de lei, în urma unei acțiuni de control din domeniul comercializării cărnii și produselor din carne.

Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, au fost amendați acei agenți economici care nu au avut acte pentru mărfurile pe care lke aveau la vânzare.

„În urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat șase sancțiuni contravenționale, în valoare de 105.000 lei. Astfel, polițiștii au identificat și sancționat agenți economici, care nu au respectat prevederile legale din domeniul efectuării de acte de comerț, așa cum sunt acestea reglementate de Legea 12/1990. Ca măsuri complementare, polițiștii au confiscat 240 kg de carne, în valoare de peste 3.100 de lei”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Dolj.

Articolul precedentÎncep înscrierile în clasa pregătitoare. Inspectoratul Școlar Dolj a anunțat perioada
Articolul următorUn craiovean amenință că se aruncă de la etajul trei