Reprezentanţii Direcției de Sănătate Publică Dolj au încheiat triajul epidemiologic în unitățile școlare din judeţ, peste 460 de elevi şi preşcolari fiind depistaţi cu diverse afecţiuni, inclusiv boli infecţioase și pediculoză. 

Potrivit statisticii DSP Dolj, au fost supuşi acestui control specific începutului de an şcolar, aproximativ 55.000 de copii de la creșe, grădinițe, școli și licee.

În nu mai puţin de 467 de cazuri, preșcolarii și elevii de gimnaziu și liceu au prezentat diverse afecțiuni, inclusiv boli infecțioase, fiind și aproape 160 de cazuri de pediculoză.

Cele mai multe cazuri de pediculoză(manifestare provocată de păduchi pe suprafața pielii) au fost întâlnite în școlile generale din județ, 111 situații dintr-un total de 158.

Conform acestui bilanț, 150 de preșcolari și elevi au fost găsiți cu angină, o afecțiune ce face referire la inflamația amigdalei(roșu în gât n.r.), numărul acestora fiind mai mic comparativ cu cei depistați la triajul de anul trecut.

Totodată, cu ocazia acestui control, reprezentanții DSP Dolj au depistat și 82 de elevi cu afecțiuni infecțioase.

În toate aceste situații, autoritățile au impus luarea măsurilor necesare, iar cu ocazia reverificărilor s-a constatat o îmbunătățire a stării de fapt.

Articolul precedentTânărul în vârstă de 17 ani, din Dolj, a fost găsit. Acesta plecase la muncă
Articolul următorAu fost reparate două dintre aparatele computer tomograf de la Spitalul Judeţean Craiova