Alina Andreea Liță, elevă în clasa a X-a la Liceul Sanitar „Charles Laugier”, din Craiova, își dorește să urmeze o carieră în poliţie. Aflând povestea ei, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au vizitat-o acasă, în localitatea Castranova, oferindu-i cadouri cu însemnele instituţiei noastre.

Reprezentanții IPJ Dolj au primit o scrisoare în care li s-a prezentat povestea elevei, din Castranova, pasionată de munca de poliţie.

„Un coleg de clasa, care, cunoscându-i pasiunea pentru uniforma de poliţie, ne-a scris și ne-a prezentat povestea de viaţă a acesteia. Astfel, am aflat că tânăra se pregăteşte intens pentru a urma o carieră în poliţie şi a-şi îndeplini visul pe care îl are încă de la o vârstă fragedă. Evident că nu am putut rămâne indiferenţi la o astfel de poveste şi i-am făcut o vizită tinerei, încercând să contribuim la îndeplinirea visului ei. I-am pregătit suprize tinerei, oferindu-i diverse obiecte cu însemnele instituţiei noastre, dar şi o surpriză dulce, care să îi amintească de vizita noastră”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

De asemenea, eleva a avut ocazia să urce într-o autospecială de poliţie şi a purtat discuţii cu oamenii legii, fiind foarte interesată de modalităţile de pregătire care să îi asigure o carieră în poliţie.

Articolul precedentLucrări făcute după bunul plac al muncitorilor, în Dolj. Ciment turnat direct pe iarbă, în curtea unei grădinițe din localitatea Moțăței
Articolul următorCazul Sorina ajunge și la Tribunalul Olt. Dosarul privind interdicția de părăsire a țării, strămutat de la Mehedinți