Echipa FCSB a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a Superligii. Bucureştenii au revenit pe prima treaptă a podiumului.

Gazdele au început tare meciul din Ghencea şi Compagno a trimis în bara transversală în minutul 3. FCSB a deschis scorul în minutul 13, prin Darius Olaru, care a trimis la colţul scurt din pasa lui Octavian Popescu. Compagno a mai pus odată în pericol poarta oaspeţilor, în minutul 19, dar Lucian Popescu a reţinut. După numai două minute Radunovic a primit o pasă de la Alexandru Băluţă şi a majorat diferenţa la 2-0. Bucureştenii au intrat însă la cabine cuun avantaj de trei goluri, Darius Olaru reuşind dubla cu un şut din careu.

În repriza secundă gazdele au mai avut ocazii, cea mai mare în minutul 90+4 – când Compagno a trimis pe lângă poartă, dar nu au mai forţat, iar craiovenii nu au reuşit să pună în pericol poarta lui Târnovanu. S-a încheiat 3-0 pentru FCSB, care, cu 18 puncte, revine în fruntea clasamentului Superligii.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentSorana Cîrstea, victorie uriașă la US Open: s-a calificat în optimile turneului american
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET