Studenții Facultății de Științe din cadrul Universității din Craiova vor face practică, anul acesta, atât în firmele din mediul privat, cât și în instituțiile publice. 

Potrivit rectorului Universității din Craiova, Cezar Spînu, nu doar studenții Facultății de Științe beneficiază de acest lucru, ci toți tinerii care învață la UCV. “Toate facultățile noastre participă la acest gen de proiecte, numărul total al acestora fiind 36, pentru stagii de practică, suma alocată fiind de 65 de milioane de lei. Avem parteneriate cu mai mult de 200 de agenţi economici, iar peste 1.500 de studenţi vor participa la stagii de practică. Cred că avem o problemă cu resursa umană, în sensul în care foarte mulţi colegi de-ai noştri sunt prinşi în astfel de proiecte şi ar rămâne un deficit pentru altele, dar, fiţi siguri, că vom rezolva”, a spus Spînu. 

Proiectul de practică a Facultății de Științe a fost prezentat, joi, la eveniment luând parte reprezentanți ai mediului de afaceri şi ai instituţiilor publice din Dolj. Chiar și Centrul Meteorologic Regional Oltenia a semnat protocolul de colaborare şi un parteneriat cu Universitatea din Craiova. Conducerea Centrului speră la o bună relaționare cu studenții și la un număr cât mai mare de tineri interesați de acest domeniu. 

Articolul precedentO familie din Olt, la un pas să rămână pe drumuri. Locuinţa le-a luat foc de la un scurtcircuit (FOTO&VIDEO)
Articolul următorA furat un raft metalic de la Spitalul Balş. Jandarmii l-au prins cu el în căruţă (FOTO)