Analiză Daniel Udrescu - Impozitarea inflației: Cum ajunge statul să taxeze profituri care nu există

Acesta este fenomenul pe care îl putem numi „impozitarea inflației”. Firma raportează profit nominal, dar în realitate nu câștigă mai mult. Doar vinde la prețuri mai mari pentru că moneda valorează mai puțin. Dacă situațiile financiare rămân ancorate în costuri istorice, statul ajunge să impoziteze diferențe nominale care nu reprezintă îmbogățire reală.

Într-un scenariu cu inflație cumulată de aproximativ 42% în perioada 2023–2026, această problemă devine critică. România nu intră încă în zona tehnică de aplicare IAS 29, dar companiile resimt deja efectele unei economii care funcționează ca într-o fază pre-hiperinflaționistă.

Costul istoric devine periculos. Stocurile sunt descărcate la prețuri vechi, activele sunt amortizate la valori depășite, creanțele sunt încasate în bani devalorizați, iar profitul contabil crește artificial. Impozitul însă se plătește în cash real.

De aceea, conceptul „Pre-IAS 29” devine esențial. El nu înseamnă aplicarea formală a standardului IAS 29, ci folosirea instrumentelor contabile legale pentru a limita efectul inflației asupra rezultatului contabil și asupra fiscalității.

Reevaluarea activelor, analiza metodei de gestiune a stocurilor, deprecierea creanțelor și protejarea lichidităților nu mai sunt simple opțiuni de politică contabilă. Ele devin instrumente de supraviețuire financiară.

Într-o economie inflaționistă, firma care nu își ajustează politicile contabile riscă să plătească impozit pe profituri false și să se decapitalizeze exact în momentul în care are cea mai mare nevoie de lichiditate.