Secretarul general al PSD, senatorul de Olt Paul Stănescu, spune că scenariul ministrului Marcel Boloș, care a menționat „o revizuire” a salariilor în sistemul bugetar, ca modalitate de a diminua cheltuielile, trebuie eliminat din start din discuțiile care vor avea loc în cadrul Coaliției, pentru a nu risca compromiterea altor măsuri bune și necesare.
Stănescu spune că cheltuielile publice ar trebui ajustate, dar prin alte metode.
„Să nu lăsăm un măr bolnav să strice o grămadă mare de mere sănătoase. Trebuie să ajustăm cheltuielile publice, dar acest obiectiv nu se va face prin soluții imorale, de tristă amintire, precum tăierile salariale din perioada Băsescu. Deja inflația a avut o contribuție negativă asupra veniturilor românilor”, spune liderul PSD.
Partidul Social Democrat și coaliția de guvernare au ca scop sprijinirea populației și a companiilor românești în această perioadă complicată și protejarea veniturilor acestora, mai subliniază senatorul de Olt.
„Sub nicio formă nu vom discuta despre tăieri de salarii. Este exclus! Dimpotrivă, misiunea coaliției de guvernare este să apere veniturile și puterea de cumpărare a tuturor cetățenilor țării. Ceea ce a și făcut de când PSD a intrat la guvernare și a ales consensul, stabilitatea și cooperarea politică în locul unui conflict permanent și al instabilității. Vom găsi cu siguranță soluțiile cele mai potrivite pentru a eficientiza cheltuielile bugetare pentru că, în asemenea momente, această decizie este o dovadă de solidaritate față de români”, a declarat Paul Stănescu.