Peste 70 de elevi din județul Dolj, ai căror părinți sunt plecați la muncă peste hotare, vor beneficia anul acesta de suport educaţional, psihologic şi social prin programul „Şcoală după şcoală”, desfăşurat de organizaţia „Salvaţi copiii!”.
Acest program s-a redeschis, anul acesta, tocmai din cauza nevoilor emoționale pe care le au acești copii.
„În anul şcolar 2019 – 2020, peste 70 de copii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, din Dolj, vor beneficia de suport educaţional, psihologic şi social, prin programul derulat de noi, iar persoanele în grija cărora au rămas de consiliere psiho – socială şi îndrumare juridică. „Salvaţi copiii!” a oferit suport metodologic pentru activitatea Grupului de Lucru Interinstituţional, dedicat acestor copii, înfiinţat de Administraţia Prezidenţială”, a menţionat Mihaela Stăncele, coordonator „Salvaţi copiii!”, filiala Dolj.
Potrivit unui bilanț întocmit de Ministerul Educației, în unitățile școlare din Dolj sunt 6.175 de copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.
Programul de tip „Școală după Școală”, derulat de Salvați Copiii în centrele educaționale, are ca scop prevenirea abandonului școlar pentru copiii din grupuri vulnerabile. Prin program, copiii sunt sprijiniți la efectuarea temelor de cadre didactice specializate, beneficiază de pregătire suplimentară la materiile la care întâmpină dificultăți și sunt încurajați să participe la activități de timp liber care urmăresc dezvoltarea abilităților de viață independentă.
Din experiența Salvați Copiii, integrarea în programul „Școală după Școală” are un impact pozitiv asupra succesului școlar al copiilor.